Super Meat Boy Review

Calmează-te. Respiră adânc. Bea o gură de apă. Dă-ţi două palme peste faţă. Poţi să faci asta. Alţii au putut, de ce nu ai putea şi tu? Nu-i aşa de greu. Ai nevoie doar de puţină atenţie. Trebuie numai să execuţi un salt de o precizie milimetrică printre două ferăstraie mobile, cât de greu poate fi? Sângele închegat de pe lame, mărturie grotescă a încercărilor tale ratate, pare să spună că este destul de greu. Că nu vei reuşi. Nu eşti în stare de nimic. Te bat două ferăstraie amărâte. Ignoră toate gândurile astea. Destinul ţi-a hărăzit să treci de nivelul ăsta şi, la naiba, exact asta o să faci!

Povestea unei fleici curajoase

Super Meat Boy, căci despre el este vorba în rândurile de mai sus, este progenitura a doar doi indivizi, reuniţi sub numele de Team Meat. Indie prin excelenţă, Meat Boy a fost lansat iniţial în anul 2008, ca joc Flash. Succesul masiv de care s-a bucurat i-a oferit şansa de a deveni un platformer în toată puterea cuvântului, care şi-a croit drum rapid în topul preferinţelor gamerilor ahtiaţi după o provocare adevărată.

Aşadar, Super Meat Boy este un platformer 2D "tough as nails", după cum îl descriu însăşi producătorii, şi ne serveşte o poveste naivă şi delicios de dementă. Meat Boy este o bucată de carne animată care trebuie să-şi salveze iubita, Bandage Girl, din ghearele răufăcătoare ale lui Dr. Fetus, un fetus într-un borcan îmbrăcat în smoking. Complet ridicol şi amuzant. Scopul jucătorului este să-l ghideze pe Meat Boy prin labirinturile mortale de ferăstraie, lasere, rachete sol-carne, grămezi de seringi hipodermice, bălţi de lavă şi tot felul de alte dispozitive cauzatoare de deces. Acţiunea se petrece într-un mediu grafic încântător, colorat şi cu un pronunţat aer retro, aducând omagiu clasicilor din care se inspiră ( Mega Man şi Super Mario Bros ). Muzica tip chiptune se potriveşte perfect jocului, fiind foarte antrenantă, dar şi atmosferică, iar sunetele din joc ajută mult la conturarea acestei lumi nebune (doresc în mod deosebit să remarc sunetele fleşcăite pe care le fac paşii lui Meat Boy, care reuşesc să fie scârboase şi amuzante în acelaşi timp). Detaliile precum dârele de sânge lăsate de Meat Boy peste tot pe unde calcă întregesc prezentarea ireproşabilă a jocului.

Înainte să trec mai departe, vreau să vorbesc despre control, un element crucial al oricărui platformer. Super Meat Boy ne pune la dispoziţie numai patru acţiuni: stânga, dreapta, sprint şi salt, cu menţiunea că saltul va fi cu atât mai înalt cu cât este apăsată mai mult tasta Space. Astfel, controlul este foarte intuitiv şi fluid, singura mea observaţie fiind aceea că, uneori, executarea unor salturi precise devine dificilă. Însă nu durează mai mult de zece minute să te obişnuieşti cu greutatea şi inerţia bucăţoiului de carne şi, cu timpul, vei începe să navighezi prin niveluri cu uşurinţa şi siguranţa unui adevărat profesionist. Parcă aş recomanda totuşi utilizarea unui controller, jucatul pe tastatură devenind dureros la un moment dat.

Este esenţial să devii un maestru al controlului, fiindcă nivelurile din Super Meat Boy sunt necruţătoare. Trebuie să înveţi să faci salturi lungi, salturi scurte, salturi pe şi de pe ziduri, să înveţi să te opreşti exact pe marginea unei platforme pentru a evita un plonjon într-o grămadă de sare (aparent, sarea este fatală pentru carne) şi, mai ales, să înveţi să stăpâneşti viteza mare cu care se deplasează eroul nostru. Trebuie să devii una cu halca de carne, lupta şi suferinţele lui Meat Boy trebuie să fie şi ale tale. Numai aşa poţi cunoaşte succesul şi gusta din cupa victoriei.

Sânge, lacrimi şi sudoare (şi răbufneli violente)

În acest quest epic de salvare a prinţesei-pansament, îl vom plimba pe Meat Boy prin mai mult de 300 de niveluri, grupate în capitole tematice: The Forest, The Hospital, Hell, etc. Fiecare capitol are caracteristicile şi pericolele sale specifice, iar fiecare nivel introduce noi şi noi provocări. Dacă prin primele niveluri singurele tale griji vor fi atot-prezentele ferăstraie circulare, unele fixe, altele mobile, pe măsură ce avansezi în joc te vei confrunta cu tot mai multe obstacole: lasere care se activează alternativ, diverse guguloaie plutitoare care mişună peste tot, secţiuni din pereţi care se năruie odată ce le-ai atins, oribilele rachete care mi-au făcut viaţa un adevărat iad, platforme mobile, etc. Par multe şi dificile şi chiar aşa şi sunt, iar faptul că tot jocul se petrece cu o viteză ameţitoare lasă puţin timp pentru clocit planuri, fiind nevoit mai mereu să te bazezi pe agilitate şi instinct. Boşii de final de capitol sunt şi ei foarte ingenioşi, învingerea lor necesitând o anumită doză de strategie şi o mult mai mare atenţie acordată traseelor.

În ciuda dificultăţii extreme, jocul nu pare niciodată că trişează. Nu există inamici sau bombe care răsar de nicăieri şi-ţi distrug fără drept de apel un parcurs altfel acceptabil. Atunci când mori, ştii că ai murit din cauză că nu ai fost suficient de rapid sau de agil. Ştii că este vina ta, nu a vreunei găselniţe artificiale, lucru ce te motivează pe tot parcursul jocului.  Multe niveluri vor părea imposibile la început şi vor duce la mai multe decese decât poţi număra. Odată ce treci de ele, însă, satisfacţia resimţită va fi enormă. Este vorba despre sentimentul acela plăcut că ai trecut peste atâtea obstacole doar cu ajutorul dexterităţii tale formidabile, iar jocul te face să te simţi ca un adevărat erou. Desigur, următorul nivel te readuce la stadiul de vierme insignifiant care nu este în stare de nimic, pentru ca apoi să te ridice din nou la statutul de zeu al platformer-elor. Întregul joc este un rollercoaster intens, din care nu lipsesc deloc episoadele în care-ţi vine să arunci monitorul pe geam şi să te zgârii pe ochi de nervi.

Jocul tratează moartea foarte lejer. În primul rând, nu ai o limită de vieţi. De fiecare dată când Meat Boy cade în lavă sau este eviscerat fără milă de vreo maşinărie, eşti aruncat instantaneu la începutul nivelului, gata să o iei din nou de la capăt. Majoritatea nivelurilor sunt scurte, putând fi terminate în câteva secunde, deci lipsa checkpoint-urilor nu se resimte absolut deloc. Faptul că jocul te pune atât de repede din nou pe picioare este menit să te încurajeze să fii mai atent şi să devii mai bun. Moartea şi dificultatea enormă nu au, deci, menirea de a îndepărta jucătorii, ci doar de a-i face să-şi depăseaşcă limitele şi să dea tot ce au mai bun din ei.

O găselniţă foarte simpatică a producătorilor sunt aşa-numitele "replays". La terminarea fiecărui nivel, jucătorului îi este oferită o reluare simultană a tuturor încercărilor sale eşuate. Astfel că putem vedea vreo douăzeci de Meat Boys pornind în acelaşi timp de la începutul nivelului. Cinci din ei cad imediat în dinţii unui ferăstrău. Cam zece nu reuşesc cu nici un preţ să realizeze o săritură dificilă, aşa că sfârşesc dureros într-o baltă de deşeuri radioactive. Încă vreo câţiva se chinuie inutil să escaladeze un perete vertical, numai pentru a zbura pe undeva prin afara ecranului. Numai unul reuşeşte în sfârşit să ajungă întreg la capătul nivelului, sărindu-i bucuros în cap prinţesei, înainte ca aceasta să fie iarăşi uşchită de maleficul Dr. Fetus. Ce mai, o simfonie nebună şi distractivă a salturilor ratate şi ocaziilor irosite, care-ţi relevă fără putinţă de tăgadă că antrenamentul asiduu este cheia succesului.

Mirodenii şi alte adaosuri

Super Meat Boy reuşeşte să ne tenteze cu multe alte bunătăţi, dar totul are un preţ, astfel că va trebui să punem osul la muncă dacă vrem să ne bucurăm de tot ceea ce are jocul de oferit.

Să începem cu bandajele, pe care le putem aduna pe parcursul nivelurilor. În majoritatea cazurilor, sunt plasate în aşa fel încât sunt cumplit de greu de cules, fiind necesare nişte manevre de maestru pentru a pune gheara pe ele. Cu ajutorul acestor bandaje, putem debloca diverse personaje cu care putem juca, majoritatea celebrităţi ale scenei indie: Tim din Braid, roboţelul din Machinarium, omuleţul din Minecraft, guguloiul din Gish, Captain Viridian din VVVVVV şi mulţi alţii. Partea şi mai faină este că fiecare din aceste personaje are abilităţi speciale. Biluţa din Gish poate umbla pe pereţi, Captain Video din Bit.Trip pluteşte în aer, Tim poate da timpul înapoi cu vreo câteva secunde şi aşa mai departe.

Aşa-numitele "warp zones" sunt reprezentate prin portaluri care apar în anumite locuri şi prin care Meat Boy poate intra. Aceste portaluri oferă acces la nişte zone speciale, cu un puternic aer retro şi inspirate din diverse alte jocuri indie, precum Mighty Jill Off sau Spelunky. Odată cu parcurgerea cu succes a acestor niveluri speciale, colecţia de personaje jucabile va fi mărită din nou. Portalurile nu sunt întotdeauna vizibile imediat, aşa că va fi nevoie de o atenţie sporită pentru a le depista.

Ah, şi am uitat să menţionez Darkworld. Dacă un nivel este terminat într-o anumită limită de timp, pe lângă calificativul A+ oferit jucătorului, i se va oferi accesul şi la o varianţă alternativă a acelui nivel, mult mai dificilă. Numai cei mai desăvârşiţi jucători vor face faţă în Darkworld. Aici se separă băieţii de bărbaţi.

Să serviţi cu plăcere!

Super Meat Boy este un platformer extrem de dificil, ce oferă însă satisfacţii enorme la terminarea fiecărui nivel. Deşi devine frustrant destul de repede, parcurgerea labirinturilor înţesate cu pericole mortale este întotdeauna cât se poate de distractivă, astfel că îi veţi ierta imediat micile neajunsuri. Părerea mea? Daţi fuga şi cumpăraţi-l! Este unul din cele mai bune platformere apărute vreodată, inspirându-se din clasici şi ocupându-şi locul de drept printre ei. Oferă tone de conţinut, peste 300 de niveluri, o grămadă de personaje deblocabile, provocări titanice şi răsplată pe măsura eforturilor depuse, totul pentru numai 15 euro. Ce-ţi poţi dori mai mult?

.chester