Iti dau reducere 1% la PC Garage

Star Wars: The Old Republic Review

  • Genres: MMO
  • Production: BioWare
  • Publishing: Electronic Arts
  • Release date: 20.12.2011
  • Misiuni:
  • Jocuri similare:
  • PC
Star Wars the Old Republic nu este tocmai genul clasic de MMO pe care l-ai jucat in ultimii zece ani. E drept, stilul este similar, insa gradul de adeziune la universul lui George Lucas si modul in care sunt construite personajele iti vor oferi o perspectiva mult mai adanca asupra acestei povesti, similara mai degraba unui RPG. Vei inceta sa mai fii un simplu jucator si te vei transforma intr-un membru de seama al Republicii, sau al Imperiului Sith. Actiunile tale vor avea o anume importanta iar misiunile pe care le vei duce la  bun sfarsit vor putea, macar in mica masura, sa incline balanta spre una din tabere. Star Wars the Old Republic este in egala masura un joc si o poveste, o istorisire a evenimentelor ce au avut loc cu mai mult de 3500 de ani inainte de nasterea lui Skywalker, viitorul Dark Vader, o epoca zbuciumata de razboaie si in care pacea a ramas doar o dulce amintire.
 
Un razboi inseamna doi inamici
 
Si acesti doi inamici in Star Wars: The Old Republic se numesc Republica si Sith. Prima, Republica Galactica, ca sa fiu mai corect, reprezinta o uniune formata din mai multe sisteme solare, unde pacea si ordinea este asigurata de puternicii cavaleri Jedi, manuitori ai Fortei si abili luptatori cu sabiile laser. O forta formidabila dedicata pastrarii pacii in galaxie.

 

La polul opus, Imperiul condus de intunecatii lorzii Sith si aflat departe intr-o zona neexplorata a galaxiei tinteste spre dominatia galactica, setea de putere a lorzilor Sith fiind egalata doar de dorinta lor de razbunare impotriva cavalerilor Jedi.
 
Insa pacea nu putea dura la infinit si astfel, armada Sith formata dintr-o numeroasa flota de nave si o armata de dimensiuni colosale a lansat un asalt surpiza asupra principalelor lumi aparate de Jedi, ajungand pana intr-acolo incat sa asedieze Coruscant planeta capitala a Republicii si fortand Senatul republican sa semneze controversatul "Tratat de pe Coruscant".
 
Aceste evenimente, petrecute cu nu foarte multa vreme in urma au dus la o pace extrem de instabila, brazdata de conflicte locale de o violenta extrema ce fac sa para ca pacea a ramas doar pe hartie. Insa acum,o noua generatie de eroi, atat pozitivi cat si negativi, vor trebui sa se ridice in aceste vremuri pline de haos si violenta in incercarea de a transa odata pentru totdeauna soarta galaxiei.
 
Aparatorii Republicii
 
Star Wars: The Old Republic pastreaza intr-o oarecare masura clasele caracteristice ce se regasesc si in alte MMO-uri. Totusi cei de la BioWare au reusit intr-un mod de-a dreptul exceptional sa realizeze o grefare a acestor clase pe personajele caracteristici universului Star Wars.
 
 
Cavalerii Jedi sunt prin excelenta luptatori, ei se folosesc de abilitatile de manuire a Fortei ce le ofera puteti telekinetice si o excelenta dinamica a miscarilor, insa nu uita sa isi foloseasca nici celebra sabie laser. Aceasta, dincolo de aspectul impresionant, reprezinta o arma formidabila si adesea mortala, in mainile unui Jedi, permitandu-i acestuia atat sa initieze atacuri cat si sa pareze proiectilele si loviturile adversarilor.
 
Consulii Jedi (Jedi Consular) reprezinta o clasa aparte de aceea a cavalerilor si nu trebuie confundati cu acestia. Inaintea razboiului, consulii Jedi se indeletniceau cu misiunile diplomatice din interiorul Republicii. Acum insa, fortati de razboi ei au intrat in focul luptei folosindu-si abilitatile de a manui Forta pentru a vindeca unitatile de pe campul de lupta.
 
Trooper-ul este probabil cea mai solida unitate de lupta republicana. Rezistent la atacuri si cu o putere de foc deloc de neglijat, trooper-ul foate functiona fie singur fie in grupuri, indeplinindu-si misiunile fara nici cea mai mica ezitare. Astfel, datorita numarului foarte mare de misiuni reusite, aceasta clasa de luptatori a devenit extrem de cunoscuta si temuta in randurile armatei Sith.
 
Contrabandistul (Smuggler) este o unitate aparte ce nu se adapteaza unei ierarhii militare. Contrabandistii calatoresc prin toata galaxia, strecurandu-se cu usurinta in teritoriul inamic si obtinand informatii pretioase.

Forta Imperiului Sith
 
Daca am facut cunostinta cu trupele Republicii, este timpul sa ii cunoastem acum si pe luptatorii Sith. Este vorba, la fel ca in cazul primei tabere de patru clase distincte, fiecare clasa reprezentand un echivalent al uneia similare din tabara adversa.
 
 
Sith Warrior, echivalentul cavalerilor Jedi este o clasa puternica, dedicata razboiului si foarte bine perfectionata in arta luptei cu sabia laser. Cu ajutorul tacticilor extrem de agresive razboinicii Sith reusesc mereu sa isi incolteasca inamicul slabindu-i apararea treptat pana cand acesta este infrant in cele din urma.
 
Sith Inquisitor reprezinta poate cea mai puternica clasa din categoria ei. Inchizitorii Sith dispun atat de sabii laser cat si de puternice atacuri cu Fulgere generate cu ajutorul Fortei, iar in urma lor rarerori raman martori care sa povesteasca despre urgia acestor luptatori.
 
Imperial Agent, spionul Sith, reuseste mereu sa se deghizeze dispunand si de un dispozitiv special de camuflare. Astfel, agentul imperial va putea patrunde foarte usor in randurile armatelor republicane expunandu-le cele mai slabe puncte si executand numeroase actiuni subversive.
 
Bounty Hunter, sau vanatorul de recompense pe romaneste, va fi un agent liber la fel ca si contrabandistul, ce va calatori liber prin toate colturile galaxiei executand misiuni in serviciul Sith.

Star Wars: The Old Republic intre MMO si RPG
 
Spre deosebire de clasicele MMO care aproape ca ne-au intoxicat in ultima vreme cu aceleasi lumi magice pline de aceleasi clase si caractere, Star Wars: The Old Republic reuseste sa se desprinda destul de clar de acest curent. Insa dincolo de aceasta constatare aproape evidenta ce a ajutat BioWare sa stranga aproape 2 milioane de subscriberi in 2 luni, mai e un aspect.
 
Desi Star Wars: The Old Republic a fost mereu definit ca MMO, si platforma online pe care a fost dezvoltat nu sugereaza nimic altceva, odata ce ai inceput sa intri in jocul propriuzis si sa descoperi subtilitatile lui, gandul iti zboara mai degraba spre un RPG si inca unul foarte bun.
 
Spre deosebire de alte MMO-uri, prezentul joc vine cu o structura  mult mai apropiata unui Role Playing Game in care activitati precum adunarea unei echipe, upgrade-ul constant al armelor sau luarea unor decizii morale joaca un rol foarte important.
 
 
De asemenea, personajele foarte bine conturate reprezinta o alta diferenta fata de clasicul MMO. Odata ce ti-ai ales clasa personajului tau, si aici as vrea sa critic limitarile acestei alegeri, despre care vom vorbi putin mai incolo, vei incepe sa descoperi ca fiecare caracter are o personalitate de sine statatoare. Voice acting-ul este si el foarte convingator iar secventele cinematice sunt adesea de-a dreptul spectaculoare aproape la nivelul scenelor din filmele realizate de George Lucas.
 
Si tocmai cand eram in culmea extazului, mi-am adus aminte ca trebuie sa scriu cateva cuvinte despre quest-uri si brusc toata teoria mea despre Star Wars: The Old Republic s-a dus pe proverbiala apa a Sambetei. De ce? Pentru ca la capitolul questuri TOR pierde puncte serioase atat in ceea ce priveste ingeniozitatea cat si originalitatea misiunilor. Practic un potential ENORM este transformat rapid in praf si pulbere de mintile limitate ale unor creatori nu suficient de buni. Practic totul e limitat la trei categorii distincte: cauta ceva, vorbeste cu vreun interlocutor sau omoara pe cineva. Nici un fel de combinatie intre aceste trei elemente care sa arate ca evolutia de la un nivel la altul este si altceva decat suma unor misiuni anoste lipsite de o adevarata provocare.

Pentru fiecare caracter o personalitate
 
E drept ca in Star Wars: The Old Republic, quest-urile nu stralucesc, dar uneori nici nu e nevoie sa o faca. Sistemul pe care este cladit intregul joc nu are in centru misiunile ci personajele. Caracterul tau pe care l-ai creat si gestionat inca din primele momente in care ai intrat in lumea vechii Republici, nu este unul static. El evolueaza pas cu pas iar alegerile pe care le faci tu, pentru el, devin esentiale.
 
Pe de o parte, asa cum am mai spus, personajele sunt foarte bine desenate iar voice acting-ul le aduce la viata, insa ceea ce le face cu adevarat vii este sistemul decizional. Acesta se manifesta in special in acele "story areas"ce se pot regasi de-a lungul tuturor celor (deocamdata) 17 lumi ce se regasesc Star Wars: The Old Republic. Aceste zone fac trecerea de la o misiune la alta dar permit si luarea unor decizii esentiale.
 
 
Mai mult, daca in mai toate MMO-uri, caracterul pe care ti-l creezi trebuie sa se integreze in povestea generala a jocului, in Star Wars the Old Republic el are propria sa poveste, cu misiuni si indatoriri de indeplinit ce il poarta prin numeroase colturi ale galaxiei. E un progres, poate nu foarte mare, dar totusi substantial spre un personaj mai credibil si un gameplay mai savuros.

Promovarea in cadrul companiei
 
Star Wars: The Old Republic are cate ceva pentru toti. In primul rand, clasele de personaje vor fi mai mult decat satisfacatoare.Indiferent daca vorbim de Jedi sau de Sith (pentru ca fiecare poate alege de care parte a baricadei va juca) gamerii vor avea de unde alege. In plus, exista un sistem foarte clar de evolutie al caracterelor fiecare clasa oferind la un moment dat doua alternative in ceea ce priveste tipul de misiuni pe care eroul ales le va desfasura. In acest sens, cred ca cele aproape trei minute ale urmatorului trailer vor fi destul de edificatoare iar schematizarea celor de la BioWare este mai mult decat clara.   
 
 
Star Wars: The Old Republic este pana la urma o imensa zona de razboi, nimic de zis. Ba poate ar fi faptul ca tocmai la capitolul lupta cei de la BioWare au incercat sa inoveze cel mai mult. Nu prin stilul de combat unde, cum altfel, lucrurile sunt pe cat de clasice posibil. Nu, acum vom vorbi despre sistemul de abilitati ce intr-un final va afecta iremediabil sortii de izbanda in orice conflict.
 
Exista o structura arborescenta foarte clara atunci cand vine vorba de abilitati. De fapt ar putea fi comparata cu cea de evolutie a caracterelor, fara a se identifica insa intru totul cu ea. Practic, un contrabandist nu va fi niciodata un bun asasin asa cum nu va putea nici sa vindece cum trebuie alte unitati, tinand locul unui consul Jedi. De aceea, asocierile pe care le fac jucatorii in ghilde dar si modul in care fiecare va decide ce va face cu caracterul sau sunt esentiale.
 
Mai mult, de pe la nivelul 15 incolo vor intra pe fir si navele stelare fiecare jucator avand acces la una specifica abilitatilor sale. De altfel, as putea spune ca luptele spatiale sunt o diversiune destul de interesanta fata de clasicele conflicte de la sol, insa nu sunt nici pe departe asa de bine realizate cum ar fi putut sa fie.

Un mic cosmar pe nume PvP
 
Daca in general Star Wars: The Old Republic primeste bile albe la greu, in ceea ce priveste sistemul PvP am de dat una neagra...si mare. Practic in toate cele trei zone de raboi PvP nu exista o departajare pe nivele. Acolo pot intra atat gameri de nivel 10-15 cat si cei care au ajuns deja la 50. Din acest motiv castigatorii sunt destul de usor de prognozat iar chestia asta lasa mult de dorit.
 
 
In World of Tanks spre exemplu (nu ca ar mai fi si alte similitudini decat ca este vorba de un MMO), bataliile se poarta intre tancuri de acelasi tier, deci la un nivel similar, evidentiindu-se astfel talentul jucatorilor si nicidecum nivelul la care tancul/caracterul a ajuns.

And in the end...
 
Ceea ce am scris aici este doar o mica parte din ceea ce Star Wars: The Old Republic ofera/poate oferi. De altfel nici un review nu va poate oferi aceeasi experienta pe care o da jocul in sine. Insa trebuie sa fac o mica marturisire: nu sunt foarte sigur ca TOR poate reusi sa pastreze viu interesul gamerilor odata ce acestia vor ajunge la nivelul 50. E o chestie ce se intampla in majoritatea MMO-urilor si care face de obicei diferenta intre un joc de succes si unul cu o ascensiune fulminanta si o prabusire pe masura.
 
In cazul World of Warcraft schimbarea a venit cu Pandaria si pare sa reziste, in cazul altor MMO-uri (mai ales cele gratuite) lucrurile nu sunt asa de clar conturate pentru ca noi provocari inseamna un buget destinat exclusiv sectiunii de creatie, lucru de care doar marile companii dispun.
 
raven

 

Add comment


Security code
Refresh

Star Wars: The Old Republic Review
Editor rating
8.0
User rate
8.0
Global vote
8.0
Vote you too:
N/A
Release: 20.12.2011
Genres: MMO
Producer: BioWare
Publishing: Electronic Arts
script>