Portal 2 Review

Portal a fost şi încă este o adevărată vedetă a jocurilor video. Lansat iniţial ca parte din pachetul The Orange Box, Portal a uimit o lume întreagă cu gameplay-ul revoluţionar pe care îl oferea, bucurându-se de critici extrem de favorabile. Plasat într-un laborator de cercetare misterios, jocul a propus un mod cu totul diferit de navigare prin camerele sale de testare, făcându-ne tuturor cunoştinţă cu portal gun-ul şi delectându-ne cu un umor negru şi fin. "Still Alive" a devenit un adevărat hit muzical, iar GlaDOS - unul din cele mai cunoscute personaje de joc create vreodată.

Au trecut patru ani de atunci, iar Portal 2, mult-aşteptatul sequel, a fost în cele din urmă lansat. Nici nu mai are rost să vorbesc despre hype-ul enorm creat în jurul jocului. Este suficient să spun că orice gamer care se respectă a aşteptat Portal 2 cu sufletul la gură. Acum, că a fost lansat, o singură întrebare are nevoie de răspuns - a meritat aşteptarea?

Proverbialul şut în fund

Aşadar, Portal 2 ne pune din nou în picioarele bionice ale lui Chell, protagonista mută, proaspăt trezită într-o cameră sărăcăcioasă de motel după o hibernare îndelungată. Aici facem cunoştinţă cu Wheatley, un mic robot sferic extrem de energic (interpretat magistral de Stephen Merchant, cunoscut pentru lucrul la serialele Extras şi The Ricky Gervais Show) care se oferă s-o ajute pe Chell să evadeze dintre ruinele Laboratoarelor Aperture.

Legea lui Murphy este valabilă însă indiferent de contextul spaţio-temporal, aşa că, în loc să evadeze, cei doi o readuc din greşeală pe GLaDOS la viaţă. După cum v-aţi aştepta, antipatia ei pentru Chell tinde către infinit şi este hotărâtă să-şi răzbune moartea prematură. Cum? Prin teste, desigur! Vei testa azi, vei testa mâine, vei testa pentru tot restul vieţii!

Iată-ne aşadar într-o postură familiară: cu portal gun-ul în mână şi obligaţi să parcurgem cameră după cameră, sub supravegherea atentă a maleficei GLaDOS, care nu pierde absolut nici o ocazie de a face comentarii răutăcioase despre Chell. Pica pe care GLaDOS i-o poartă protagonistei constituie una din sursele principale de umor ale jocului: remarcile maliţioase nu ocolesc niciun subiect legat de persoana lui Chell, oricât de sensibil ar fi, iar eu rânjeam cu gura până la urechi la fiecare insultă voalată aruncată de duşmănoasa inteligenţă artificială. Deşi sunt amuzante, reuşesc în acelaşi timp să-ţi inducă un sentiment de teamă: oare când o să înceteze GLaDOS cu insultele "curtenitoare" şi o să-şi dezlănţuie întreaga furie adunată de-a lungul timpului asupra mea? :(

It's... it's been a while

Starea avansată de decrepitudine a Laboratoarelor Aperture este evidentă din clipa în care părăseşti în mod violent camera de motel. Camerele de testare, altădată imaculate, sunt acum într-o stare avansată de degradare, cu pereţi sparţi, faianţă căzută, neoane care abia mai pâlpâie, mecanisme nefuncţionale şi tot felul de buruieni şi alte bălării care le-au năpădit o dată cu scurgerea vremii. Dar, pe măsură ce GLaDOS îşi reintră în drepturi şi preia frâiele laboratoarelor, fiecare cameră şi fiecare mecanism devine o extensie a ei. Astfel, putem vedea pe viu cum repară grăbită fiecare cameră în care ajungi, ca o gospodină care primeşte o vizită neaşteptată şi care deretică rapid prin casă înainte de a deschide uşa. Întregul complex Aperture stă să se prăbuşească, în timp ce sutele de braţe robotice ale lui GLaDOS repară şi rearanjează camerele, bucată cu bucată. Toate aceste activităţi pe care le observi peste tot în jurul tău oferă o dinamică extraordinară nivelurilor, care se reconfigurează constant, chiar în faţa ochilor tăi.

Design-ul nivelurilor, per ansamblu, este mult mai evoluat ca în Portal. Pe lângă camerele de testare, vei avea acum ocazia să vizitezi şi o mare parte din "culisele" Laboratoarelor Aperture, care sunt mult mai vaste decât am crezut vreodată. Pe măsură ce progresezi în joc, vei avea ocazia să ocoleşti complet unele camere, mergând "în spatele cortinei", sau să vizitezi fabrica şi linia de asamblare a turelelor, unde vei fi nevoit să rezolvi un puzzle foarte hazliu. Alte porţiuni ale jocului te poartă prin caverne subterane gigantice, care scad senzaţia de claustrofobie generată de plimbarea prin măruntaiele înguste ale laboratoarelor. Iar versiunea retro a Aperture Labs, prin care suntem ghidaţi de însuşi fondatorul acestora, Cave Johnson (a cărui voce este interpretată de actorul J.K. Simmons, celebru pentru rolurile din Oz, Juno sau Spider-Man), aduce cu sine un puternic sentiment de nostalgie pentru un trecut glorios, demult uitat.

Toate aceste peisaje arată mult mai bine de ce este în stare engine-ul jocului, decât camerele sterile din primul Portal. Iluminarea este fantastică uneori, iar umbrele sunt realizate foarte bine. Nu de puţine ori m-am oprit din ce făceam doar ca să casc admirativ gura la spaţiile în care mă aflam. Nu mă înţelegeţi greşit, Portal 2 nu are o grafică uimitoare, dar engine-ul Source nu-şi arată prea tare cei 7 ani pe care-i are, iar atenţia la detalii este incredibilă, lucruri care conturează o experienţă vizuală cel puţin plăcută.

Şi în ceea ce priveşte partea de sunet, lucrurile stau foarte bine. Am fost foarte impresionat de prestaţia lui Stephen Merchant în rolul lui Wheatley. Inflexiunile sale vocale denotă entuziasmul debordant cu care şi-a luat în primire rolul, iar replicile sale sunt deopotrivă amuzante şi inteligente, dovadă că echipa de scenarişti de la Valve numără câteva genii. Nu exagerez deloc când spun că fiecare moment petrecut în compania lui Wheatley este o încântare absolută. J.K. Simmons a fost şi el o alegere inspirată, vocea sa potrivindu-se ca o mănuşă personalităţii entuziaste şi joviale a lui Cave Johnson. Despre celelalte sunete, numai de bine: miriada de zgomote mecanice care te înconjoară din toate direcţiile aduce întregul complex la viaţă, muzica ambientală discretă te însoţeşte de-a lungul testelor, iar turelele sunt la fel de simpatice şi mortale ca întotdeauna.

Hippa to the hoppa

Deşi s-a pus un accent mult mai mare pe poveste şi pe personaje, majoritatea timpului vi-l veţi petrece luptându-vă cu puzzle-urile din fiecare cameră de testare. Avem iarăşi la îndemână portal gun-ul, precum şi o serie de elemente noi. Portal gun-ul, pentru cei câţiva inşi crescuţi de lupi care nu cunosc principiile sale de funcţionare, poate lansa două portaluri (pe anumite suprafeţe), unul albastru şi unul portocaliu. Intri prin portalul albastru, ieşi prin cel portocaliu, şi invers, oriunde ar fi plasate acestea. Simplu. Dar portalurile conservă energia cinetică, sau, altfel spus, "speedy thing goes in, speedy thing goes out", lucru care este util în numeroase situaţii.

Dacă portal gun-ul funcţionează la fel ca în trecut, noile jucării prezente în Portal 2 duc experienţa şi puzzle-urile la un nou nivel. În primul rând, a apărut un nou tip de cub, dotat cu lentile, care poate fi folosit pentru a redirecţiona razele laser. Acest lucru va fi necesar pentru a activa lifturi sau uşi, dar poţi folosi razele laser şi pentru a distruge turelele care nu te lasă să zburzi în voie prin nivel.

Podurile de lumină sunt suprafeţe plate, pe care poţi călca pentru a traversa goluri imense. De asemenea, în funcţie de unghiul în care sunt generate, pot fi folosite, cu puţin ajutor dat de portaluri, pentru a prinde cuburi din zbor, înainte să cadă în abis, sau pentru a te proteja de focul turelelor.

Platformele de catapultare fac exact ce ai bănui: în clipa în care păşeşti pe ele, te aruncă în aer la înălţimi considerabile, dând o nouă verticalitate nivelurilor şi demonstrându-ţi cât de mari sunt cu adevărat. Există niveluri cu mai multe astfel de platforme împrăştiate peste tot, ce te transformă într-o bilă de pinball umană, iar "dozatoarele" de cuburi sunt plasate uneori fix deasupra platformelor, care le aruncă la zeci de metri în aer şi te forţează să le prinzi ca un jucător de baseball.

Tunelurile gravitaţionale te "prind" în interiorul lor şi, asemeni unui tub, te poartă uşurel de-a lungul lor, ajutându-te să traversezi gropi gigantice. Fiind la rândul lor afectate de portaluri, te poţi juca cu ele într-o sumedenie de feluri: le poţi folosi pentru a transporta cuburi dintr-o parte în alta a camerelor, făcându-le, cu ajutorul portalurilor, să traverseze camerele la diferite înălţimi, sau le poţi folosi pentru a transporta cantităţi nelimitate de gel.

Cantităţi nelimitate de... ce? Ah, aşa e, am uitat să zic de geluri. Acestea vin în trei arome şi culori diferite: albastru, sau de respingere; portocaliu, sau propulsor; şi alb, pe care poţi plasa portaluri. Fiecare are proprietăţi specifice şi arii clare de utilizare. Gelul albastru poate fi folosit pentru a vopsi cuburi, care devin apoi extrem de "săltăreţe", iar suprafeţele acoperite cu gel devin "trambuline" cu ajutorul cărora poţi sări peste obstacole sau ajunge în locuri altfel inaccesibile. Gelul portocaliu, o dată împrăştiat pe o suprafaţă, îţi va permite să te deplasezi extrem de repede pe el, util atunci când ai nevoie de un spor de viteză pentru a face un salt spectaculos sau pentru a trece rapid printr-o zonă periculoasă. Iar gelul alb, după cum am spus, îţi permite să plasezi un portal pe orice suprafaţă stropită cu miraculoasa substanţă. Gelurile sunt, după părerea mea, cea mai interesantă adiţie a jocului, faptul că pot fi transportate prin tuneluri gravitaţionale sau portaluri făcându-le extrem de amuzant de folosit.

Există, după cum vedeţi, o mulţime de elemente noi în Portal 2, iar atunci când se combină mai multe într-o singură cameră, rezultă nişte puzzle-uri destul de complicate, care vă vor pune serios la lucru materia cenuşie. Dificultatea nu este însă excesivă şi, cel mai important, nivelurile nu sunt frustrante. Mi s-a întâmplat de multe ori să mă scarpin nedumerit în cap, fără să-mi dau seama ce trebuie să fac. Din fericire, o idee venită pe neaşteptate, inspiraţia divină sau pur şi simplu o greşeală m-au pus întotdeauna pe drumul cel bun. Soluţia, o dată descoperită, devine evidentă şi logică, aşa că nu poţi pune eşecurile pe seama design-ului de nivel, ci numai pe tine însuţi. Jocul îţi oferă exact atâtea indicii cât să te ajute să-ţi dai seama ce ţi se cere să faci, fără a-ţi oferi nimic pe tavă. Satisfacţia resimţită după ce rezolvi un nivel dificil este extraordinară şi compensează din plin momentele în care te uitai ca mâţa-n calendar la tot ce se întâmpla în jurul tău. În plus, puzzle-urile nu devin obositoare, pentru că sunt alternate în mod natural cu secvenţe de explorare.

Dem bots

Componenta multiplayer din Portal 2 constă dintr-un storyline separat, situat chiar după finalul părţii de singleplayer. Tu şi un alt prieten veţi intra în opincile tehnologizate ale lui Atlas şi Peabody, un duo comic de androizi creaţi de GLaDOS în scopul parcurgerii unor camere mai speciale, care necesită cooperarea. Ce înseamnă doi parteneri? Înseamnă două portal guns, adică patru portaluri, adică "Sfinte Dumnezeule, cum naiba o să trecem de nivelul ăsta?!". Camerele de testare din co-op sunt cu adevărat diavoleşti şi vă vor pune la încercare aptitudinile de comunicare şi lucru în echipă.