|
L.A. Noire Review - Xbox, PlayStation 3
L.A. Noire – O poveste poliţistă clasica.
O poveste demnă de cele mai bune filme poliţiste întâlneşte un gameplay a la GTA, ce rezultă? Un joc de excepţie: L.A. Noire.
Pentru început
L.A. Noire are două laturi foarte bine conturate. Una vă va fi foarte familiară, mai ales dacă în trecut aţi mai avut de-a face cu seria Grand Theft Auto a celor de la Rockstar. Însă cealaltă e ceva nou, un adevărat pas înainte în gaming, şi oferă nu numai un decor autentic al anilor 40 ci şi o serie de personaje extrem de credibile precum şi un scenariu demn de cele mai bune filme poliţiste produse vreodată.
Bun venit în L.A.-ul post belic, eşti Cole Phelps, un veteran al celui de-al doilea război mondial şi tocmai te-ai angajat în cadrul poliţiei din Los Angeles (aka L.A.P.D.). Aşa cum e şi normal, porneşti de jos, de la nivelul unui poliţist de patrulă ce îşi toceşte pantofii pe străzile marelui oraş, investigând o serie de crime bizare şi intrând în atmosfera coruptă ce domină întregul Los Angeles. Aici nu prea există loc pentru umor, iar sarcasmul ultraprezent în seria GTA a lăsat loc unui realism întunecat dar extrem de captivant.
Ancheta
Fiecare caz pe care îl vei ancheta începe cu un briefing ţinut de căpitan care îţi va explica despre ce crima este vorba şi unde a fost descoperită. De aici încolo ai două alternative. Fie alegi să conduci singur admirând peisajul extrem de realist pe care cei de la Team Bondi au muncit să îl creeze, fie poţi ajunge direct la destinaţie, punându-ţi partenerul să conducă.
Odată ajuns la locul crimei, atmosfera se va schimba iar muzica de fundal va trece într-o tonalitate mai joasă, un jazz discret ce îţi va indica că ai de făcut muncă de detectiv. De altfel, pe tot parcursul jocului, muzică vă avea un rol determinant în amplificarea realismului pe care L.A. Noire îl oferă, şi vei descoperi că de multe ori ea îţi va veni în ajutor. Spre exemplu, atunci când te vei afla în căutarea de indicii, fiind în apropierea unuia, câteva tonuri de pian îţi vor indica în ce direcţie să o iei pentru a descoperi următorul element cheie.
La fel ca orice bun detectiv, Cole trebuie să adune cât mai multe informaţii despre victimă iar dacă vei dori să ridici un anume obiect de pe jos, nu va trebui decât să te îndrepţi spre el şi să apeşi X pe padul consolei pentru a-l ridica, folosind apoi stickul din dreapta pentru a-l putea privi din mai multe părţi. La fel, dacă este vorba de un cadavru, Cole va ingenuchea pentru a putea căuta prin buzunarele victimei dar şi pentru a putea studia eventualele răni. De fapt, totul este extraordinar de realist. Cadavrele intră în rigor mortis şi devin rigide iar detaliile crimelor, în special ale celor întâlnite în cadrul departamentului omucideri, sunt de-a dreptul macabre.
Suspecţii
Odată ce ai adunat toate probele, dovezile obţinute îţi vor dezvălui noi locaţii pe hartă. Spre exemplu, un pachet de chibrituri personalizat cu adresa unui bar te va conduce la o adresă pe care victima o frecvenţă foarte des sau seria unui pistol te va conduce la adresa posesorului. Însă majoritatea dovezilor vor fi mai degrabă circumstanţiale, cum ar fi o urmă de pantof sau registrul de întreţinere al unui boiler explodat.
Nici interogarea suspecţilor nu este tocmai uşoară. Uneori aceştia o vor lua la fugă iar tu va trebui să îi urmăreşti, fie în masina fie pe jos, iar această ultimă variantă se va dovedi cea mai incitantă. Sărind peste obstacole, escaladând garduri sau traversând intersecţii aglomerate, vei fi încurajat la fiecare pas de trecătorii ce îţi vor arăta în ce parte a luat-o suspectul strigând "get the scumbag" (prinde-l pe ticălos). Totuşi, urmăririle cu maşini au şi ele farmecul lor. Iar prinderea unui suspect poate creşte serios nivelul de adrenalină în timp ce îl urmăreşti pe alei şi străzi înguste pline de obstacole nu tocmai uşor de evitat, virezi cu toată forţa pentru a evita o maşină ce tocmai iese din parcare sau accelerezi la maxim pentru a traversa calea ferată în ultima secundă înainte ca trenul să te izbească. Oricum, spre deosebire de GTA IV unde cei de la Rockstar au optat pentru o fizică mai aproape de realism, maşinile din L.A. Noire se comportă mai degrabă ca cele din vechile jocuri arcade de odinioară, răspunzând foarte prompt la comenzi, fără a putea derapa sau pierde controlul. Şi că totul să fie perfect, băieţii de la Rockstar şi Team Bondi au abandonat seria de maşini fictive din Grand Theft Auto iar în L.A. Noire vei întâlni peste 90 de variante diferite de maşini, toate fiind reproduceri ale unor modele reale specifice acelor ani.
Şi odată ce ţi-ai prins suspectul, va trebui să îl aduci pentru interogatoriu la secţie. Şi aici vei fi cel mai aproape de una din marile realizări ale acestui joc: sistemul Motion Scan. Asta pentru că animaţiile faciale din L.A. Noire sunt pur şi simplu impresionante, fascinante, dincolo de orice descriere posibilă. Fiecare personaj al jocului, pornind cu Cole Phelps şi terminând cu ultimul cerşetor de pe stradă, a fost interpretat de un actor real, mulţi fiind deja cunoscuţi din seriale precum Heroes, Fringe, Mad Men sau chiar Lost. Este adevărat, tot jocul arată superb, dar feţele sunt extraordinare. Chiar ai senzaţia că ai de-a face cu oameni reali ceea ce ajută şi mai mult în crearea atot prezentei atmosfere de realism.
Atunci când chestionezi un suspect şi nu numai, carneţelul lui Cole, care de obicei este folosit ca o listă de dovezi, acţionează şi ca un meniu de dialog. Astfel, în funcţie de indiciile deja descoperite, apar mai multe întrebări din care o poţi alege cea pe care doreşti să o pui suspectului. Să spunem că vrei să acuzi pe cineva de crimă din cauză că ai găsit o dovadă incriminatorie chiar la el acasă, însă suspectul afirmă că el nu a făcut nimic. Automat îţi vor apare trei opţiuni: Minciună, Dubiu şi Adevăr, în cazul de faţă, prima fiind cea mai potrivită. Deci selectezi dovada găsită la el acasă, i-o arăţi, iar suspectul va fi obligat să mărturisească tot.
Evident, nu toată lucrurile sunt aşa de clare şi uneori chiar şi cei nevinovaţi mint. Spre exemplu, martorul unui "hit & run" nu îţi va spune tot ce a văzut pentru că va dori să îşi vândă povestea unui ziar. Şi aici va trebui să găseşti soluţia corectă pentru a face martorul să vorbească, în caz contrar fiind obligat să găseşti altă soluţie pentru a descoperi identitatea maşinii implicată în incident.
Şi aici, tehnologia MotionScan se dovedeşte extraordinară deoarece vei putea vedea pe faţa interlocutorilor dacă te mint sau dacă îţi ascund ceva, urmărind micile semne subtile cum ar fi o uşoară încordare, muşcatul buzei sau privirea vinovata aţintită în podea. De fapt nu numai faţă ci întreg capul a fost studiat, fiind înregistrate chiar şi gesturile discrete cum ar fi înghiţitul în sec sau încordarea gâtului.
Liberul arbitru
Probabil că te gândeşti la L.A. Noire ca la un joc la fel de liber ca cele din seria GTA, unde apucai să faci cam ce doreai când doreai. Ei bine nu este chiar aşa. Indiciile sunt marcate discret dar suficient de evident pentru a nu le putea rata, şi chiar dacă ratezi o pistă, vor apărea altele care te vor duce la identificarea criminalului. Totuşi, uneori, vei avea doi suspecţi, şi va trebui să alegi pe care dintre ei să îl trimiţi la închisoare, alegere dificilă, mai ales că în asemenea cazuri dovezile vor fi mai degrabă circumstanţiale.
Interesant este ca adevarata motivaţie pentru a juca L.A. Noire nu ajunge să fie rezolvarea cazului ci urmarea paşilor corecţi, indentificarea dovezilor, punerea întrebărilor corecte şi respectarea regulilor în tot ce faci. Toate sunt răsplătite de joc, dar în acelaşi timp, realismul care te înconjoară, te face să îţi doreşti să te apropii cât mai mult de ceea ce ar fi făcut adevăratul Cole Phelps.
Fiecare caz rezolvat îţi va oferi un calificativ pornind de la o stea şi terminând cu cinci, iar avansarea în grad ca poliţist ţine şi de aceste calificative. Ce-i drept nimeni nu te opreşte să calci pietoni, să distrugi maşini sau obiecte, ori să îţi faci de cap în cel mai pur stil GTA, totuşi, toate aceste acţiuni îţi vor scădea calificativul şi te vor întârzia în a avansa în grad.
În concluzie
L.A. Noire este extraordinar. Cu siguranţă nu este atât de interactiv pe cât ar fi putut să fie şi cu siguranţă gameplayul este prea strict, dar sincer nu mi-a păsat. Jocul ăsta este la fel ca un serial de calitate: Ai văzut un episod şi simţi nevoia să mai vezi unul, ai făcut o misiune şi simţi nevoia organică să treci la următoarea, să avansezi, rămânând în acest spaţiu extraordinar. Ce pot să vă spun cu mâna pe inimă este că L.A. Noire se descurcă excepţional la mai toate capitolele de la storyline şi mister până la cinematică şi atmosferă putând fi catalogat cu uşurinţă ca unul din cele mai bune jocuri produse vreodată pentru PS3.
raven
