Gears of War III face parte din acea categorie de jocuri pe care daca te consideri gamer inrait, trebuie neaparat sa le joci. Si asta nu pentru ca productia celor de la Epic Games este parte a uneia dintre cele mai cunoscute trilogii si nici pentru ca Marcus este unul din cele mai cool personaje create vreodata. Nu, motivul principal este cu totul altul. Gears of War III este o excelenta realizare grafica, cu un scenariu foarte bine pus la punct si un gameplay captivant. Practic ai toate motivele sa iti iei un sac de gustari si sa te incui in camera pentru o perioada nedeterminata de timp ignorand comentariile parintilor, prietenei sau sotiei.
Cate ceva despre universul Gears of War III
Pentru cine nu stie povestea, intreaga actiune se petrece pe planeta Sera, acolo unde trei rase se confrunta intr-un razboi extrem de violent ce pare ca nu se va mai termina niciodata. Oamenii, populatia predominanta la suprafata, au la activ o existenta zbuciumata, brazdata de numeroase lupte pentru putere. Si de fiecare data conflictele au pornit de la dominatia asupra zonelor de extractie a Imulsiei, o sursa aproape nelimitata de energie.
Pe de alta parte, The Locusts, o rasa complet diferita ce s-a dezvoltat in subteranele planetei Sera, are cu totul alte obiective. Pentru locusti, principalul scop este sa se raspandeasca la suprafata, colonizand intreaga planeta. Insa in secundar, fiecare locust nu stie decat un singur lucru: sa omoare fiecare barbat, femeie sau copil pe care il intalneste, in incercarea de a eradica specia umana.
Insa in ultima parte a trilogiei existenta rasei locust este mult complicata de o a treia rasa ce populeaza universul Gears of War III. Este vorba despre Lambent, mutanti transformati in monstri datorita contactului prelungit cu Imulsia. Aceasta specie este extrem de agresiva si ataca fara vreo discriminare atat oamenii cat si locustii.
In Gears of War III, scenariul ne arunca din nou in mijlocul conflictului dintre cele trei factiuni. De aceasta data, the Coalition of Ordered Government se afla in pragul destramarii iar lumea este invaluita in haos. In acest peisaj apocaliptic, Marcus Fenix si echipa Delta descopera ca tata lui Marcus nu este mort (asa cum se credea) si decid sa il recupereze. Singura problema este Adam Fenix este tinut prizonier in teritoriul dominat de Locust iar o misiune de salvare se va dovedi extrem de periculoasa.
Gears of War III, apogeul unei trilogii
Ce mi-a placut mereu la seria Gears of War a fost scenariul bine conceput, dens si plin de rasturnari de situatie. Alaturi de Marcus Fenix practic nu ai cum sa te plictisesti. Gears of War III reuseste sa ii conduca pe gameri capitol dupa capitol, fara a lasa insa impresia de liniaritate. Intr-adevar, replicile bine scrise si destul de acide, reprizele de actiune omniprezente si rasturnarile de situatie surprinzatoare nu te lasa sa te gandesti la nimic. Aici reflexele devin esentiale, iar adrenalina este garantata. In plus, luptele ce implica bosii, precum cea cu leviatanul lambent din primul capitol al jocului, sunt precedate de o secventa de animatie ce pregateste gamerul pentru ceea ce urmeaza.
De fapt, tot Gears of War III a fost tunat pana la cele mai mici elemente de finete. Totul se misca natural, fara bug-uri sau chestii care sa zgarie ochiul. Totusi, nici acum nu au disparut dialogurile rostite in stilul Schwarzenegerian al anilor 80, remarcile pline de bravada sau momentele extreme in care crezi ca mai ai un pas pana la moarte. Ce mai, este reteta perfecta pentru fanii seriei.
De ce ne plac luptele in Gears of War III
Luptele apar aproape la fiecare pas iar inamicii nu sunt prosti deloc ba chiar dimpotriva, AI-ul este o adevarata opera de arta, de ambele parti ale baricadei. Si cum era de asteptat, grafica e si ea pe val. Nu exista bug-uri iar reprezentarea caracterelor este absolut fenomenala. Marcus, asa enorm cum e el se misca extrem de usor si manuieste armele cu o agilitatea iesita din comun.
Gears of War III transmite un mesaj despre supravietuirea si rezistenta celui mai puternic. Luptele sunt variate iar obiectivele prezinta provocari nebanuite. Asa ca acum te lupti pentru a elibera puntea vasului de o hoarda de locust iar in scena urmatoare esti brusc invaluit intr-o liniste suspecta ce ridica si mai mult nivelul de suspans, lasandu-ti cateva clipe de ragaz. Acestea sunt printre putinele momente in care iti poti observa personajul, poti sa iti modifici arsenalul sau sa iti verifici munitia.
Pentru ca veni vorba, una din chestiile care mi-au placut in mod deosebit a fost ca armele stau la vedere. Daca va amintiti seria GTA spre exemplu, schimbatul armelor insemna ca personajul sa isi duca mana la spate de unde apareau "ca prin magie", un Uzi, un lansator de rachete sau un chaingun. In Gears of War insa, lucrurile sunt mai realiste, Marcus nu poate duce mai mult de patru arme odata. Totusi, acestea pot fi schimbate cu dotari similare gasite pe parcursul misiunilor sau recuperate de la inamici. Avem chiar si arme noi: Retro Lancer spre exemplu este o baioneta de proportii, excelenta pentru luptele meelee. Tot pentru inamicii care s-au apropiat prea mult este si Sawed Off Shotgun-ul, insa atentie pentru ca la distanta tinta este extrem de imprecisa si arma nu mai face doi bani. A, si sa nu uit de Digger Launcher, o inventie indigena marca Locust. Acesta poate trage folosind drept proiectil o creatura numita Digger, bine burdusita cu explozibil. Aceasta sapa pe sub pamant si iese la suprafata doar in apropierea tintei, facand imposibila orice forma de aparare.
De asemenea, reload bonus-ul revine si el in a treia parte a francizei oferind jucatorilor indemanatici posibilitatea de a-si reincarca mai repede armele (sau de a sta complet lipsiti de aparare daca nu sunt indemanatici cu butonul).
O noutate absoluta in Gears of War III este insa modul cooperativ in care fiecare din membrii echipei Delta poate fi controlat de cate un jucator iar locurile ramase libere vor fi completate de AI-ul virtual. Iar pentru cei ce doresc sa joace in doi, exista si o varianta de split screen, insa nimic spectaculos, mai ales daca nu dispui de un ecran de dimensiuni generoase.
Si ca veni vorba de ei, Delta Squad a crescut in dimensiuni si acum numara opt membri. Pe langa deja cunoscutii Marcus, Dom, Cole, Baird si Carmine, acum ii veti intalni si pe Anya Stroud, Samantha "Sam" Byrne si pe Jason "Jace" Strattonplus.
Gears of War III multiplayer, un joc in joc
Daca in episodul II al seriei, multiplayer-ul a fost tragic, ca sa nu zic altfel, ultima parte a francizei reuseste cu brio sa spele rusinea. Ba chiar se impune ca un joc in joc, o provocare plina de moduri si harti noi ce va face deliciul multor gameri chiar si dupa ce campania single player va fi fost incheiata de mult.
Matchmaking-ul straluceste iar modul Horde 2.0 reuseste sa se apropie si mai mult de clasicul Tower Defense pastrandu-si totusi personalitatea unica si inconfundabila.
Modul Beast insa este cu adevarat special. Practic jucatorii vor trece in tabara Locust unde vor trebui de asemenea sa lupte cu valuri tot mai puternice de creaturi venite parca din iad.
Versus ca sa enumeram in continuare si celelalte moduri de joc, vine cu 10 harti multiplayer. Iar una dintre acestea este o versiune updatata a Gridlock, o harta clasica din Gears of War-ul original. Doar ca acum ea a fost transformata, actiunea desfasurandu-se pe timp de noapte. Mai avem insa si moduri de sine statatoare cum ar fi Warzone, Execution sau Capture the Leader. Insa favorita mea a fost Team Deathmatch. In acest mod, fiecare echipa primeste 20 de vieti (respawn). Odata ce acestea au fost epuizate, jocul se transforma intr-un "Last Man Standing", de preferinta unul extrem de violent.
Review-ul Gears of War III la final
Concluzia mea la tot ceea ce v-am scris pana acum? Hmm, aici optica personala are o mare relevanta, insa pot sa va zic asta: Gears of War III este spectaculos, dinamic, exploziv, apocaliptic uneori. Este finalul perfect pentru aceasta trilogie. Insa am un mic regret...unul mic de tot.
Atunci cand vad o asemenea realizare, slefuita si finisata pana in cele mai mici detalii nu pot sa nu ma intreb de ce cei de la Epic nu au avut curajul sa treaca de bariera traditiei. De ce nu s-au departat aproape deloc de gameplay-ul original pentru a adauga ceva in plus? De ce nu pot sa ma despart de aceasta serie, plangand ca vreau mai mult? De ce nu m-au motivat suficient incat sa le trimit un email in care sa le explic ca trilogia asta ar trebui sa aiba si o a patra parte?
Chiar si asa, echipa Epic Games a facut o treaba excelenta si din toate punctele de vedere pot spune ca jocul acesta este un "must have". Deci daca nu l-ati jucat inca, treceti pe lista de pierdut noptile si noul Gears of War III.
raven
Add comment