Call of Duty: Black Ops Review

Sunt de-a dreptul entuziasmat. Probabil ca voi pierde puncte de popularitate cu unele persoane pentru ceea ce voi spune, dar, daca ar fi dupa mine, acest review ar contine doar trei cuvinte, scrise cu font mare: "Totally freaking sweet".

Dupa ce am terminat Call of Duty Black Ops, m-am gandit ca am fost prea indulgent cu Medal of Honor si i-am dat o nota prea mare. Un joc bunut/jucabil ce-i drept, dar Call of Duty a trecut dincolo de creearea unui FPS standard, batut in cuie de regulile nescrise ale realismului si a depasit Medal of Honor aproape din toate punctele de vedre. Din nou...

Caldura razboiului rece

Ne tot plangem de lipsa de inovatie din jocuri. Dar ce poti aduce nou la un FPS, care vrea, cat de cat, sa pastreze o farama de realism? Cel putin in materie de gameplay. Sa il ia de la zero? Nu prea ii vad pe cei de la Treyarch sa transforme, curand, Call of Duty intr-un sandbox. Asta ar insemna sa schimbe elementele ce definesc jocul, ceea ce duce la un singur lucru: rebranding. Acesta fiind foarte dificil de realizat, din cate am invatat la un curs de publicitate.

Dar gameplay-ul nu este singurul element ce face un joc bun sau prost. Este drept, are o importanta majora, dar la Call of Duty, nu ne-am plans niciodata ca nu ar fi bun. Mergand pe principiul "daca nu-i stricat, nu-l repara", producatorii au ales sa se joace cu alte aspecte ale jocului. Si ce aspect este cel putin la fel de important ca gameplay-ul in afara de story-line? Acesta a primit o atentie speciala. Se vede clar ca s-a pus suflet in el si nu ni s-a aruncat inca un FPS in care firul epic inseamna un razboi intre doua tari. De data asta, cetatenii de la Treyarch au semi-renuntat la acea tenta de Tom Clancy. Adica participi la niste operatiuni tot fictive, dar ancorate intr-un context cat se poate de real.

Ca sa fiu mai clar, actiunea se petrece in anii '60, perioada in care climatul politic era tensionat mai ceva ca o bucata de elastic de care atarna un elefant. Aceasta este partea reala. Acum, cea fictiva: Esti un agent CIA, caruia i se spune Alex Mason si urmaresti un grup de comunisti care se pregatesc sa lanseze un atac cu arme biologice fara binecuvantarea Kremlinului. Vei face niste calatorii exotice prin Cuba, Vietnam si Rusia, in tot felul de misiuni ultra secrete, in spatele cortinei, pe scurt: "black ops".

In gradina lui Mason

Asa cum am invatat in gimnaziu, povestea se desfasoara in rama. Adica incepe cu o scena foarte apropiata de finalul jocului in care esti supus unei interogari, iar misiunile fac parte din amintirile/povestirile lui Mason. Scena interogarii este destul de dubioasa in opinia mea. Esti legat de un scaun intr-o camera intunecata, langa tine ai sa vezi o masa pe care este insirat echipament chirurgical. O multime de monitoare in fata ta iti arata tot felul de imagini, iar o persoana careia nu-i poti vedea decat silueta, te intreaba unde este o anumita statie de transmisie, administrandu-ti din cand in cand si cate un soc electric. Acesta incepe, la un moment dat, sa te intrebe despre operatiunile din care ai facut parte si astfel esti catapultat deja in prima misiune. Si ca sa-ti arate producatorii ca ei nu se joaca, misiunea presupune asasinarea lui Fidel Castro. Ce poate fi mai "black ops" decat asta? De cate ori a trebuit sa eliminam o figura importanta din istorie intr-un FPS?

In cea mai mare parte a jocului, il vei controla pe Mason, dar vor fi si misiuni in care vei intra si in pielea altor personaje interesante a caror voci sunt interpretate de actori si mai interesanti. Unul din acestia este controlorul (superiorul) tau, agentul Hudson, un tip care seamana suspect de mult cu Vin Dissel si este interpretat de Ed Harris (lunetistul german din filmul "Enemy at the gates"). Al doilea personaj are o importanta ceva mai mare. De cele mai multe ori, vei fi acompaniat de Viktor Reznov, un rus cu care ai evadat dintr-un lagar sovietic. In caz ca nu va suna cunoscut numele, Reznov este nimeni altul decat sergentul alaturi de care ne-am varsat sangele in campania cu rusii din CoD: World at War. Ca sa vezi cat de mica este lumea... Acesta va fi personajul cu care vei juca intr-o misiune din trecut, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, in care vom impusca din nou nemti.

Pentru a "pregati terenul" fiecarei misiuni, inainte ca acestea sa inceapa, este adusa in prim plan scena interogarii. Ca sa fie mai credibila, personajului nostru i s-a dat si lui o voce si o fata. Miscare logica din moment ce o interogare nu prea are farmec daca interogatorul este singurul care vorbeste si se agita, tinand cu dintii sa afle unde este statia de transmisie. Ce statie de transmisie? Asta trebuie sa afli odata cu personajul tau pentru ca nici el nu stie. Fiecare misiune/amintire este ca o bucata din puzzle, iar spre sfarsit, vei afla de ce esti legat de un scaun si interogat si vei avea parte chiar de (spoiler alert) o surpriza de genul "Luke, I am your father".

Sub hipnoza

Trebuie sa spun ca atmosfera si modul in care a fost construita povestea sunt fantastice. Sunt momente care dau jocului o aura de "strict secret"; de informatii pe care ti-ar fi frica sa le aflii. Pana si textul care iti apare pe ecran cand incepe o misiune (cine/unde esti, etc.) este cenzurat cu o banda neagra, ca si cum ar trece cineva cu un marker peste el. Ok, nu este o realizare asa mare pentru care sa laudam jocul, dar mi s-a parut a fi un punct pus foarte bine peste i si chiar am vrut sa o mentionez. Ca sa dau un exemplu mai bun, ce mi-a mai dat fiori, in afara de scena interogarii, este o secventa in care vizitezi Pentagonul, unde esti dus tocmai in buricul institutiei - centrul de comanda. Pe parcursul intregii vizite simteam cum toate secretarele, birocratii si santinelele se uitau ciudat la mine. Ma asteptam sa fiu inhatat in orice moment si sa fiu dus in camera de interogare unde acei oameni nu s-ar fi purtat tocmai cetateneste cu mine.

Poate sunt singurul care am ramas cu aceasta impresie, dar daca nu te vei simti ca intr-un roman sau intr-un film cu spioni, atmosfera tot te va tine cu ochii in monitor pana cand ti se va taia curentul pentru neplata. De multe ori m-am oprit din lupta ca sa admir atentia la detalii ca un turist ratacit. Chiar in prima misiune din Vietnam, dupa ce am iesit dintr-un cort, am ramas cu ochii putin holbati la un elicopter Bell ce ateriza, iar cand soarele s-a reflectat putin in parbrizul acestuia, puteam sa raman in locul acela pana se termina razboiul daca personajul meu nu se deplasa automat pana la un Jeep. Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand vedeam Bell-urile sau intr-o misiune pe un rau din Vietnam, tot timpul imi canta in cap "The end" de la The Doors. Pentru necunoscatori, incercam sa fac o referire subtila la filmul "Apocalypse Now". Tot ca unui turist ratacit, mi s-a intamplat chiar sa mor intr-o misiune pentru ca m-am oprit sa admir peisajul: un apus de soare excelent pe o campie din Rusia, o baza inamica in care se vedea, maiestuoasa, o racheta nucleara tinuta de schele, elicopterele care patrulau zona... Si cam la elicoptere m-am oprit pentru ca unul din ele m-a vazut si... sa spunem ca peisajul nu a fost singurul lucru ce mi-a taiat respiratia...

Duel cu pesimistii

Am auzit si oameni care au spus ca sigle player-ul este chiar "de toata jena". Cu toate ca, din start, nu sunt de acord cu ei voi incerca sa fiu fairplay si sa iau jocul la puricat dupa minusuri. Pentru asta, voi face si un experiment: imi voi pune o cutie la-ndemana, si voi pune in ea cate 10 bani de fiecare data cand voi simti nevoia sa-mi dau peste mana si sa-mi spun in gand "Nu ma intereseaza. Jocul este tare de tot". Acestea fiind stabilite, voi incerca acum sa-mi amintesc de eventuale neplaceri din timpul jocului. Deja am un leu si 20 de bani...

Uneori actiunea poate fi putin prea intensa. Toate impuscaturile si exploziile, sau alte secvente Hollywood-iene, tind sa te deruteze si sa nu mai intelegi ce se intampla, cine-i de partea ta sau in ce directie trebuie sa mergi. Aceasta intensitate a fost intotdeauna trademark-ul seriei Call of Duty, dar de data asta, cred ca au exagerat putin. Acele efecte care au loc cand explodeaza ceva langa tine, cand imaginea devine incetosata si nu auzi decat un tiuit, au fost foarte laudate cand a aparut primul CoD. Iar momentele scriptate in care interactionai cu un personaj, iti pregateai frangia pentru rapel, s.a.m.d. au fost si ele binevenite in Modern Warfare.

Dar acum, aceste elemente, parca te pandesc la tot pasul. Ok, este cel putin distractiv cand sari de pe o motocicleta pe un camion si de pe camion pe un tren, dar in unele cazuri nu vad rostul acestor secvente. De exemplu, intr-o misiune, dupa ce am urcat cu greu un deal, cand lumea imi era mai draga, ma trezesc ca am fost aruncat de o explozie, iar cand m-am ridicat, trebuie sa lichidez urgent un inamic care era gata gata sa-i faca felul unui coleg. Dupa ce aceasta neintelegere a fost rezolvata in mod civilizat, cu un revolver, amicul meu a plecat mai departe, eu m-am ridicat, nu lipsea decat sa ma mai sterg de praf si viata a mers mai departe. Nici un moment pentru a-ti trage rasuflarea, nici un "multumesc ca mi-ai salvat viata", nimic. Intamplare pusa acolo asa, de florile marului pentru a da un artificiu actiunii. De parca exploziile nu erau de ajuns... Dumnezeule! 3 lei.

O chestie care, intr-adevar, m-a deranjat si pe mine este sistemul de spawning facut cu toporul. Inamicii parca apar de nicaieri. Crezi ca ai asigurat o zona si poti avansa? Mai verifica o data. Se poate intampla ca atunci cand ajungi in acea zona, sa te trezesti cu un glont peste scafarlie, venit dintr-o directie la care nu te-ai fi asteptat intr-un milion de ani. Si asa, te vei trezi inconjurat de inamici, pentru ca nu ai ajuns in acea pozitie inainte ca inamicii sa reapara pe harta. Asta imi aduce aminte de "vremurile mele din 'Nam", cand trebuia sa cobor spre o transee invaluita de inamici. Dupa ce ii omoram, la doar cateva secunde mai tarziu, veneau altii sa le ia locul, fix in aceeasi pozitie. Iar compatriotii mei stateau bine mersi cu armele in mana (nu ma refer la pusti/mitraliere), lasandu-ma pe mine sa asaltez ca un kamikaze pentru a ajunge mai departe. Dupa vreo doua minute de tras non-stop cu o mitraliera montata pe un damb, cateva injuraturi si un "de unde naiba ati mai aparut si voi?", mi-am luat inima in dinti, mi-am reincarcat arma si m-am repezit spre transee strigand "banzai".

Toate bune si frumoase pana a intervenit o alta problema a jocului. Dupa ce m-am vazut in transee, am dedus directia generala in care trebuie sa merg. Am luat-o de-a lungul transeei si cand ma vedeam deja ajuns la destinatie, vad ca punctul care arata obiectivul este undeva in spatele meu. Practic, trebuie sa fii foarte aproape de el, daca nu chiar pe el. Imaginati-va ce distractie a fost cand a trebuit sa fac cale intoarsa sub un tsunami de gloante. Abia atunci camarazii mei s-au gandit ca ar fi timpul sa mi se alature. Dar, nu vreau sa creez o impresie proasta despre ei. De cele mai multe ori, isi fac treaba. Un simplu bug nu inseamna ca AI-ul este batut in cap.

Unul din oamenii porniti impotriva jocului a postat pe Youtube un clip in care ne arata cum a terminat el prima misiune fara a trage un singur foc exceptand situatiile cand a fost absolut necesar pentru a avansa in poveste. Intr-adevar, a reusit (sunt curios din cate incercari), dar nu inteleg ce a vrut el sa demonstreze. Nu a facut nimic altceva decat sa arate ca AI-ul este facut totusi decent si te poti baza pe coechipierii tai, cel putin ca sa elimine un inamic la care s-ar putea sa-ti fie lene sa mai duci tinta.

Anything you can do, I can do better

Este timpul pentru o comparatie. Daca Medal of Honor si Call of Duty ar fi fost copii mici, cel din urma ar fi fost copilul favorizat de paritini si i-ar face in ciuda fratelui sau mai mic, MoH. Este ca si cum ”fratiorul cel mic” a reusit cat de cat sa iasa din umbra, dar in final a venit Treyarch si a spus "Nu, fratilor. Uitati cum se face". La sectiunea de vehicule, MoH ne-a dat un ATV semi-controlabil si mansa pentru armele unui elicopter. CoD ne-a dat o motocicleta, o barca, ambele usor de manevrat, si sansa de a pilota un elicopter.

Cu toate ca este ca un film de actiune american, sunt absolut fascinat de acest joc. Nu pentru ca as fi fan inrait al seriei, dar jocul a reusit sa ma tina in priza cateva ore bune, singurul meu regret fiind ca nu a durat mai mult. Dar ce joc dureaza mult daca il joci intr-una ca un zombi? Si pentru ca veni vorba, mai este un mod in care joci cu o versiune parodiata a presedintelui Kenedy si trebuie sa impusti hoarde de zombi. N-am inteles niciodata acest trend al modurilor ce implica zombi, dar presupun ca este oarecum distractiva violenta fara sens. Trebuie sa impusti cat mai multi, sa baricadezi gaurile prin care au intrat, primesti puncte pe care le cheltuiesti pe arme si munitie si auzi niste replici foarte haioase din partea lui Kenedy.

Daca vrei mai mult, poti incerca si multyplayer-ul caruia i s-au adus ceva modificari, dar nu stiu de ce mai vorbesc despre el pentru ca la multiplayer s-a repezit toata lumea din ziua in care a fost lansat. In orice caz, acum, pe langa experienta castigi si puncte CoD. Cu experienta vei debloca arme si alte lucruri interesante, dar daca vrei sa le echipezi, trebuie sa le ”cumperi” cu punctele CoD. Daca nu te pricepi sa folosesti armele pe care tocmai le-ai cumparat si esti omorat inainte sa poti pune tinta pe un inamic, ai putea incerca modul de antrenament unde te vei lupta cu oponenti controlati de AI in loc de oameni reali. Dificultatea o poti seta tu, iar toutul lucreaza ca un multiplayer normal, singura diferenta este ca nu vei fi umilit de oameni reali. Dar daca accepti faptul ca joci ca o cizma uzata, la sfarsitul meciului, te poti uita peste inregistrarea acestuia si sa faci un filmulet, ca sa arati si altor persoane cum ai fost ciuruit. Internetul este deja plin de filmulete cu partide de multiplayer care m-au convins pana si pe mine, care sunt mai antisocial de felul meu, ca este cat se poate de distractiv.

Ramane cum am stabilit (eu)

De gasit, am gasit ceva noduri in papura: un bug aici, o chestie facuta mai stangaci acolo, dar una peste alta, sunt prea putine si prea infime ca sa deranjeze. Pur si simplu ajungi sa fii prea ingropat in atmosfera ca sa le mai observi sau sa le mai dai vreo importanta. Daca se intampla sa apara vreun bug, jocul are grija sa-ti distraga atentia: "uite la explozia asta, uite ce tare se prabuseste elicopterul ala".

Este plin de momente in care actiunea sfideaza niste reguli de bun simt prin intensitatea ei. Dar Black Ops nu incearca sa ne impresioneze cu cat s-a chinuit sa fie mai realist sau pe cine a chemat ca sa-l ajute in acest sens. Nu. In unele cazuri, Black Ops (ca si precedentele) ia realismul, il mototoleste ca pe o bucata de hartie, il molfaie bine in gura si il scuipa barbateste pe jos. Asta ne propune jocul si nu a dezamagit niciodata. Merita jucat.

Ah! Sa vad acum si cati bani am strans in cutie.

Da... Am adunat de un pachet de tigari.

tEO

Comments   

 

0 #1 sss 2011-07-12 13:37

pe multyplayer cum pot sa arunc cu topoare din alea?

Quote

 

Refresh comments list
RSS feed for comments to this post

Add comment

E-mail (required, but will not display)

Notify me of follow-up comments

Refresh

Send

Cancel

JComments