|
Bastion Review
- Genres: RPG
- Production: Supergiant Games
- Publishing: Warner Bros.
- Official site: supergiantgames.com
- Release date: 16.08.2011
- Misiuni:
- Jocuri similare:
Pro
- este narat foarte bine
- formarea terenului - animatie placuta
- coloana sonora
- nicio problema din punct de vedere tehnic
Con
- isi pierde din stralucire spre sfarsit
- arme
- inamicii te cam pun la inghesuiala
Se pune la calculator si incepe sa tasteze. Face o pauza de un minut ca sa se gandeasca, trage un fum de tigara si incepe sa tasteze din nou. Scuze... Iar am uitat sa-mi iau pumnul de pastile. O vacanta zdravana in tari putin mai straine, lipsa calculatorului meu performant si jocul de fata m-au lasat putin marcat.
Bastion este un joculet, facut de o mana de oameni care isi spun Supergiant Games, care se bazeaza mai mult pe partea intelectuala din sintagma "proprietate intelectuala". In sensul ca este un indie. Genul de joc la care nu ai nevoie de o armata de programatori doar ca sa faci o animatie in care personajul se scobeste in nas.
Apocalypse yesterday
Gaselnita principala pe care se bazeaza jocul este urmatoarea: Totul se petrece pe insule ce plutesc in aer, iar pe masura ce avansezi, se va forma teren nou sub picioarele tale. O chestie foarte interesanta, mai ales din punct de vedere vizual. Pe fundal se vede un peisaj blurat, ceea ce ar trebui sa fie o lume ruinata. Cand te deplasezi spre marginea insulei pe care te afli, vei vedea cum se ridica din pustiu bucati de pamant, platforme sau poduri. In cea mai mare parte se vor forma drumuri inguste pe care va trebui sa te si lupti. Asadar, va trebui nu numai sa iei in calcul pe care inamic sa-l bontanesti mai intai si cum, dar si sa te gandesti cum faci sa nu cazi in prapastie, pentru ca asta este o posibilitate foarte... posibila... Din fericire, daca te-ai dus, penalizarea este neglijabila. Vei ateriza inapoi pe carare si vei pierde putin din viata.
Felul in care functioneaza toata treaba cu formarea terenului este gandita destul de bine. Cel mai important este faptul ca nu se bazeaza pe un sistem "leap of faith", adica sa calci orbeste in abis si sa apara imediat o platforma sub tine. Terenul se formeaza la o oarecare distanta fata de personajul tau. Astfel, esti ghidat sau, mai bine spus, dus cu zaharelul pe unde trebuie sa mergi, ceea ce face jocul cam liniar. Totusi, vor fi cazuri in care o sa ai mai multe directii de mers de pe o insula. Obiectivul tau va fi intr-o anumita directie, iar tu va trebui sa le iei la rand. Alteori, o poti lua pe o poteca doar ca sa afli ca nu duce nicaeri.
Povestea, de una singura, nu prea rupe gura targului, dar ceea ce s-a facut in jurul acesteia da acea stralucire tipica unui joc indie. Sau poate povestea este facuta in jurul celorlalte elemente? In orice caz, toata agitatia cu platforme si insule plutitoare in aer se intampla din cauza unui dezastru, la care se face referire doar prin "calamitatea", ce a facut ca pamantul sa se faca bucati si sa cada. Unde si cum, nu stiu. Probabil acea lume este plata cum sustinea mai demult Biserica. Tu esti un baiat a carui somn nu a fost deranjat asa tare de calamitate. Acesta s-a trezit din somn si tocmai a constatat cum camera lui pluteste in aer. Treaba ta este sa construiesti un adapost (bastion) pe o insula mai mare, unde lumea se poate refugia ca sa-si reinceapa vietile. Ca sa realizezi asta, va trebui sa colectezi miezuri - niste cristale care au facut ca unele zone sa reziste mai mult sau mai putin calamitatii - si sa le aduci la acel adapost. De fiecare data cand aduci un cristal, poti construi cate o cladire noua. Aceasta poate fi un arsenal, o fierarie, un magazin etc. Dar pana sa ajungi la respectivele cristale facatoare de minuti si cladiri, va trebui sa-ti croiesti drum prin hoarde de croncobauri de toate formele, dimensiunile si culorile.
Doua upgrade-uri la zece mii
Daca ai jucat Diablo sau ceva asemanator, atunci vei fi perfect familiar si cu sistemul din Bastion: aceeasi perspectiva, acelasi hack and slash... Ai un atac principal - corp la corp, atac secundar - la distanta si o abilitate speciala. Este foarte util si la-ndemana felul in care producatorii te lasa sa-ti costumizezi personajul. O arma nu o vei schimba doar pentru ca este mai buna sau mai puternica. Ok, s-ar putea sa se intample si asa, dar, in principiu, nu exista o arma mai buna ca alta. Nu vei vedea statistici ce se refera la damage sau viteza decat atunci cand le upgradezi. Armele le alegi cum iti este tie mai comod sa lupti sau in functie de greutatile care te asteapta. Sa luam urmatorul scenariu: Mori intruna la un nivel pentru ca te incurca niste creaturi mici care vin in turme. Daca mori, te vei intoarce la adapost. Aici ai putea schimba armamentul cu ceva mai eficient impotriva acelei turme si sa incerci zona cu pricina din nou, sau sa incerci alta (ai posibilitatea de a alege misiunile). De exemplu, poti schimba ciocanul cu o sabie al carei atac este mai slab, dar mai rapid, iar in loc de arc cu sageata, sa te echipezi o pusca ce imprastie alice pe o aria mai mare. Armele noi le gasesti pe parcursul unor nivele. Esti pus intr-o anumita situatie, sau in fata unui tip nou de inamic si ti se da o arma mai potrivita pentru acesta. De multe ori nu iti tine nimeni pistolul la cap ca sa folosesti acea arma pana la sfarsitul nivelului. Vei gasi pe drum un arsenal unde o poti schimba in caz ca noua achizitie nu te coafeaza.
Ca sa upgradezi o arma, trebuie sa gasesti niste obiecte specifice armei cu pricina sau, putin mai tarziu, sa le cumperi de la un magazin pe care il vei construi la adapost. Este interesant felul in care iti dai seama la ce corespund obiectele gasite: acestea sunt caracterizate prin denumiri foarte simple cum ar fi "ceva greu" daca este vorba de un upgrade pentru ciocan, "ceva ascutit" daca este pentru sabie s.a.m.d. Odata ce ai gasit un upgrade, trebuie sa vizitezi o fierarie ca sa-l aplici. Sistemul este asemanator cu cel de cercetare din Starcraft 2. O arma are mai multe trepte de imbunatatire, iar la fiecare treapta ai de ales una din doua variante. Odata ce ai ales una, cealalta va fi blocata. Asadar, trebuie sa cantaresti bine ce crezi ca va fi mai folositor. De exemplu, la prima treapta de la muscheta poti, pe de o parte, sa alegi ca alicele sa se imprastie pe o arie mai mare, dar asta va sacrifica din distanta maxima la care vor ajunge. Pe de cealalta parte, poti alege ca alicele sa ajunga mai departe, dar nu se vor imprastia asa de tare.
Level-up-ul, in schimb, este ceva mai flexibil. Cand ajungi la nivelul x+1, trebuie sa mergi la o distilerie. Aici fiecare nivel va debloca un raft unde poti pune cate o potiune (gasita sau cumparata) care iti da anumite bonusuri. O potiune pusa intr-un raft nu va ramane acolo, batuta in cuie. Poti oricand sa le schimbi cu altele, in functie de nevoile tale. Deci, pe langa faptul ca poti incerca o misiune de mai multe ori cu arme diferite, poti schimba si bonusurile pe care le primesti la level-up. Teoretic, foarte util. Practic, nu prea, pentru ca aceste bonusuri sunt cam mici. Cel putin, te poti descurca si fara ele. Mai ales ca spre sfarsitul jocului echilibrul armelor se cam strica. In sensul ca apar echipamente pe care nu are rost sa le schimbi cu altceva pentru ca vei putea devasta tot ce-ti sta in cale cu usurinta. Daca jocul nu prezinta niciun fel de provocare, poti construi la adapost un templu unde aduci niste idoli (din nou, gasiti sau cumparati) care fac jocul mai greu. Fiecare idol ofera un mic avantaj inamicilor, dar asa, cand ii faci una cu pamantul, recompensa va fi mai mare. Experienta si bani mai multi. Banii sun niste cristale mai mici pe care le chelutiesti cand faci upgrade-uri la arme sau, evident, cand cumperi ceva.
Zi-le, lautare!
Inca nu am spus nimic despre partea cea mai atractiva a jocului, fara care nu stiu daca mai aveam rabdare sa-l duc pana la capat. Pe parcursul intregului joc totul este povestit de un narator care isi face treaba excelent. Il vei auzi tot timpul povestind ceea ce faci tu sau explicand istoria zonei in care desfasori misiunea: ce era inainte, ce s-a intamplat dupa calamitate etc. Nu stiu cum sa explic mai bine cat de reusita este toata nararea asta. Pe mine, cel putin, vocea tipului m-a dus cu gandul la un negru cu o chitara care se leagana pe un scaun, pe prispa unei case de lemn, intr-o mlastina din Arkansas si canta... nu stiu... "The tabaco spit blues"... Perfectiunea cu care nareaza omul asta se apropie destul de mult de standardele lui Morgan Freeman.
Asta este un mod foarte placut de a spune o poveste. Nu trebuie sa vorbesti cu sute de oameni, nu trebuie sa urmaresti suficiente dialoguri incat sa scrii un roman, cu riscul de a da si peste un voice acting prost. Toata treaba ta este sa dai cu ciocanul, iar naratorul iti spune el povestea, pe fundal, cum stie el mai bine. Chiar pot sa spun ca jocul nu l-am continuat cu gandul "hai sa vad ce se mai intampla", ci, mai degraba, "hai sa vad ce mai spune tipul ala". Tot ce se intampla este sa te bati cu o serie de ciudatenii. Putinele personaje pe care le intalnesti (printre care si naratorul) nici nu se misca. Sunt facute ca niste bibelouri mici de portelan. Nu se misca nimeni din loc, nu interactioneaza intre ei si nici nu vorbesc intre ei. Este ca si cum ai juca un joculet oarecare, iar in loc de muzica, cineva iti spune o poveste.
Ah, da. Era sa uit. Coloana sonora. Superba. A fost o secventa pe care trebuie sa o mentionez. De atunci inca imi sta in cap. M-am intalnit la un moment dat cu Zia, o cantareata. Dar pana la intalnirea propriu-zisa, incepe sa se auda piesa asta (fa bine si da un clic). Naratorul spune ca pustiul incepe sa auda ceva ce nu a auzit de mult, piesa incepe sa se auda din ce in ce mai tare, iar naratorul, in purul stil cum ar spune si tipul din mlastina de care ziceam mai sus, "How's it go again? Yeah... that's the one...". Si piesa... si acuma imi canta in cap. Mi-a placut si faptul ca versurile au legatura cu povestea jocului. Si pe narator l-am auzit terminand o explicatie cu "asa cum spune si cantecul".
The end
La baza, Bastion este un joc simplist. Lupta este banala, povestea nu se remarca prin nimic fata de alte jocuri, iar grafica... arata bine. Nu te poti astepta la ceva nemaiintalnit de la un astfel de joc. Este cartoon-ish, viu colorata si nu este obositoare incat sa te scuipe in ochi. Ceea ce vreau sa spun este ca putinul pe care il are de oferit Bastion este foarte bine impachetat cu tot felul de artificii care nu au necesitat prea multi oameni si resurse, ci doar cateva minti mai luminate. Aceste artificii te tin lipit in fata jocului ca un copil care te tot bate la cap sa-ti arate ce a desenat. "Stai, nu inchide. Uite ce chestie interesanta spune naratorul", "Mai stai putin. Uite ce fain canta tipa aia", "Nu pleca. Uite ce chestie ciudata patesti aici". Si trebuie sa recuonsc, Bastion merita toate laudele si pentru faptul ca, tot la nivel de baza, este foarte bine pus la punct. Nu am intalnit nici un bug, glitch sau alte erori care sa afecteze fluiditatea excelenta a jocului.
Finalul a venit la un moment potrivit, pentru ca spre sfarsit, jocul incepe sa-si piarda din avant. Nu spun ca devine plicticos sau insuportabil, dar incep revelatiile si deznodamantul, iar acestea nu au fost atat de epice cum ma asteptam. In plus, lupta devine putin migaloasa. Cum am spus mai sus, incepi sa primesti arme cam prea puternice si totul se rezuma la a-l astepta pe inamic sa-si termine atacul ca sa-l poti termina dintr-o singura lovitura.
Nu prea am mai jucat indie-uri pana acum. In afara de adventure-uri sau ceva la care trebuie sa gandesc ceva mai intens, eu unul daca nu am pe monitor cateva galeti de sange, niste oase rupte si un genocid sau doua nu pot spune ca sunt om. Dar Bastion este un bun reprezentant al genului din care face parte si il pot recomanda oricui cu inima impacata.
tEO
